Istoria României oferă suficiente exemple despre cum reinterpretările ideologice ale trecutului pot periclita viitorul unei națiuni. În acest context, discursul lui Călin Georgescu, care încearcă să îmbine simbolistica legionară cu pretențiile unei democrații moderne, ridică semne serioase de întrebare. Istoria ne arată că astfel de experimente politice sunt nu doar nefezabile, ci și profund periculoase pentru un stat democratic.
Călin Georgescu și mitologia interbelică
Călin Georgescu invocă frecvent o presupusă „moralitate pierdută” a României interbelice. El descrie perioada ca pe un model de suveranitate și virtute, omițând detalii esențiale. Realitatea istorică ne arată, însă, că acel „model” a fost departe de ideal. Perioada interbelică a fost marcată de instabilitate politică, creșterea extremismului și prăbușirea sistematică a democrației. Mișcarea Legionară, pe care Georgescu pare să o privească cu indulgență, a fost o expresie violentă a acelor timpuri, aducând cu sine ideologii xenofobe, antisemitism și acte de terorism politic.
Afirmația sa că „România are nevoie de lideri morali, ca în trecut” ridică întrebări serioase. Ce fel de moralitate propune Georgescu? Dacă este vorba de aceea promovată de legionari, bazată pe excluderea celor considerați „străini” de spiritul național, atunci această „viziune” nu are ce căuta într-o democrație modernă. Istoria ne-a arătat deja consecințele tragice ale acestor ideologii.
Verdele legionar: un simbol incompatibil cu democrația
Călin Georgescu face apel la o estetică legionară, reinterpretând-o drept simbol al suveranismului. Verdele, care în contextul interbelic a reprezentat un semn al extremismului și al violenței politice, este acum reambalat drept culoarea renașterii naționale. Din punct de vedere istoric, acest simbolism este profund problematic. Mișcarea Legionară a fost responsabilă pentru dezbinarea societății românești și pentru încălcări grave ale drepturilor omului. În loc să promoveze progresul, această ideologie a dus România mai aproape de dictatură și izolare internațională.
Georgescu evită să discute aceste adevăruri istorice. În schimb, el invocă un trecut mitologizat pentru a justifica o ruptură față de Europa modernă, cu afirmații precum „România nu trebuie să fie influențată de puteri externe.” Istoria ne arată, însă, că izolarea, fie ea economică sau politică, nu a fost niciodată benefică României. Suveranitatea absolută este o iluzie, iar refuzul colaborării internaționale a dus întotdeauna la stagnare.
Lecția istoriei: suveranismul extrem nu este o soluție
Georgescu promovează o economie autarhică, bazată pe refuzul exploatării resurselor naturale și pe renunțarea la investițiile externe. Această viziune reia, într-o formă adaptată, greșelile economice ale epocilor trecute. „Aurul nostru trebuie să rămână în pământ” poate suna poetic, dar realitatea istorică arată că lipsa unei economii integrate și a parteneriatelor internaționale duce la colaps economic.
Într-o lume interconectată, suveranismul extrem este nu doar ineficient, ci și periculos. România, membră a Uniunii Europene, beneficiază de avantaje economice și politice pe care o astfel de viziune le-ar submina. Istoria ne învață că orice tentativă de a refuza cooperarea internațională se soldează cu marginalizare și sărăcire.
Istoria ca avertisment, nu ca justificare
Discursul lui Călin Georgescu este un exemplu de manipulare a trecutului. În loc să învețe lecțiile istoriei, el le reinterpretează, oferind o viziune distorsionată. România nu poate construi un viitor democratic, stabil și prosper pe baza unor fantasme interbelice și a unei ideologii retrograde.
Istoria ne învață să fim atenți la astfel de încercări. Dacă vrem să ne protejăm democrația și locul în Europa, trebuie să respingem aceste reinterpretări periculoase și să privim cu realism spre viitor. România nu poate fi condusă de mituri, ci de adevăruri și responsabilitate.
