Am auzit întrebarea asta de atâtea ori în ultimii ani, încât aproape că a devenit un refren de cafenea în Cluj. Din ce am observat eu, apare mai ales când cineva aterizează pe seară, își îndeasă un pulover în rucsac și visează la lumina dimineții peste lacul Fântânele. Altădată vine un prieten pentru un weekend și zice că vrea să bifeze Stâna de Vale, Peștera Urșilor și un prânz leneș într-un sat cu șuri vechi.
Întrebarea revine: e mai avantajos să închiriezi o mașină sau te descurci cu autobuze, transferuri, ocazii? Răspunsul scurt ar fi că da, de cele mai multe ori merită. Răspunsul lung, cel pe care îl datorăm unor munți care nu se lasă cuprinși într-o frază, depinde de traseu, de sezon, de câtă libertate vrei și de câtă răbdare porți cu tine.
Mi se pare că discuția nu e doar despre cât costă o zi de închiriere, ci despre felul în care vrei să-ți curgă ziua. Unii se simt bine urmând un orar fix. Alții, și mă număr printre ei, preferă să lase drumului dreptul de a schimba planul, dacă o poiană te strigă din marginea șoselei sau dacă o lumină bună se aprinde peste un deal. Asta nu încape mereu într-un grafic de autobuze. Ce înseamnă, de fapt, „avantajos” atunci când te îndrepți spre Apuseni? Avantajos nu e doar despre bani.
E despre timp, despre felul în care îți construiești ziua, despre elanul pe care ți-l dă gândul că poți opri oriunde te cheamă o poiană. Sunt locuri în Apuseni care nu se arată în orarul unui autobuz și nu se sincronizează cu o oră fixă. Ești în drum spre Padiș și ți se pare că un deal a prins culorile toamnei mai devreme. Te abți sau tragi pe dreapta pentru o fotografie și pentru liniștea unei respirații? Cu transportul public e mai greu. Cu o mașină închiriată, gestul devine firesc, aproape inconștient, ca și cum ai deschide geamul într-o cameră unde miroase a brad.
Pe partea financiară, calculul se face între prețul pe zi al mașinii, combustibil, eventuale taxe, plus liniștea că ajungi la timp acolo unde vrei. Dacă sunteți doi, trei sau patru, costurile se împart și deodată totul arată mult mai prietenos. Dacă mergi singur, încă poate fi rentabil, mai ales dacă ai în plan un circuit cu multe opriri, din acelea în care autobuzele nu ajung sau ajung rar.
Mi se pare că diferența o face libertatea de a decide pe moment, nu doar suma de la final. Geografia decide adesea în locul nostrum. Clujul e o poartă naturală spre Apuseni. Din oraș, în mai puțin de două ore de drum poți ajunge la Beliș și Fântânele, iar dacă întinzi harta spre vest, către valea Arieșului, lăsându-te purtat de DN75, intri într-o lume de sate care stau cuminți pe coaste, de chei tăiate în stâncă și de păduri care par că au memorie. Către Arieșeni, drumul cere câteva ore bune, dar e o traversare care te învață să încetinești și să privești.
Dincolo de peisaje, realitatea e că multe obiective se găsesc la capătul unor drumuri mai înguste, uneori cu porțiuni de pietriș sau pământ, cum e urcarea spre Padiș prin Ic Ponor. În astfel de locuri, o mașină ușoară, cu o gardă mai înaltă, devine nu doar un moft, ci o dovadă de bun-simț pentru puntea ta de ulei și pentru nervii tăi.
Mai e ceva. Apusenii sunt fragmentați frumos, în sensul că mereu ai un mic ocol tentant. Ești la lac, auzi de o stână unde se fierbe laptele dimineața, îți amintești că la Răchițele cascada are altă lumină după-amiaza, și tot așa. O navetă rigidă cu tren, autobuz, microbuz strică jocul. O mașină te lasă să improvizezi fără să-ți dai agenda peste cap.
Transportul public își face treaba, dar în ritmul lui
Sunt rute care leagă Clujul de Apuseni, cu plecări spre Huedin, Câmpeni, Ștei, cu prelungiri locale până în sate mai mici. Problema nu e că nu există, ci că nu întotdeauna se potrivesc cu felul în care vrei să-ți împarți ziua. Din ce am văzut de-a lungul drumurilor, dacă vrei o tură scurtă la Peștera Scărișoara sau o dimineață pe Platoul Padiș urmată de un apus la Beliș, sincronizările pot deveni un mic rebus.
O întârziere, o așteptare de două ore între conexiuni, un ultim microbuz care pleacă înainte să te întorci de pe potecă. Cine iubește sentimentul de libertate îl pierde repede când totul se învârte în jurul unui program care nu e al lui.
Asta nu înseamnă că transportul public nu e util. Ba chiar e o soluție bună dacă mergi într-un singur punct, stai mai multe zile în același loc și iei potecile din jur. Dar dacă îți place să muți tabăra ca într-o poveste de tabără, o mașină e aproape obligatorie.
Despre costuri, fără calcule rigide, dar cu bun simț
Prețurile la închiriere variază în funcție de sezon, de tipul mașinii și de perioadă.
Un hatchback economic îți poate da exact ce ai nevoie, consum mic, suficient spațiu pentru două rucsacuri serioase, o mică trusă de întâmplări. Poate nu pare spectaculos, însă pe serpentine și pe drumuri comunale, ușurința cu care se manevrează e aur curat. Dacă vizezi zone cu porțiuni de pietriș sau dacă e iarnă, o mașină cu gardă puțin mai înaltă îți oferă o marjă de siguranță. Indiferent ce alegi, pune în balanță și combustibilul, plus o rezervă pentru situațiile în care ocolurile nu sunt negociabile.
Nu uita de rovinietă pentru drumurile naționale și de faptul că iarna, dacă sunt condiții de zăpadă sau polei, anvelopele de iarnă nu sunt un moft, sunt o regulă de bun simț. Toate aceste detalii fac diferența între o excursie relaxată și una în care te întrebi de ce nu ai rămas la cafeneaua din oraș.
Confortul de a ridica mașina direct din aeroport
Unul dintre marile avantaje când vii la Cluj este că poți ridica mașina imediat ce ai coborât din avion. Nu te mai rupi între taxi, autobuz, apoi alt autobuz, ci îți așezi bagajele în portbagaj și pornești spre munte, cu aerul rece al dimineții intrând pe geam.
Dacă îți place să simplifici lucrurile, varianta rent a car aeroport Cluj e comodă, mai ales când ai în plan să fugi direct spre Huedin sau să prinzi lumina bună pe Valea Arieșului. Iar dacă zborul a întârziat și ajungi noaptea, faptul că ridici mașina de la terminal îți salvează o oră pe ceas și câteva bătăi de inimă.
Sezonul schimbă regulile jocului
Vara, Apusenii sunt o invitație deschisă la rătăcit în cel mai bun sens al cuvântului. Ziua e lungă, drumurile sunt prietenoase, iar satele au viață în curți. Toamna, culorile sunt un spectacol care îți imprimă pe retină un fel de nostalgie caldă, iar vremea stabilă de septembrie și octombrie e perfectă pentru trasee domoale. Iarna, povestea se schimbă.
Zăpada poate fi capricioasă, iar porțiunile umbrite îngheață ușor. O mașină bine încălțată și o rezervă de timp devin condiții pentru liniște. Primăvara, topirea zăpezii poate lăsa drumuri forestiere ude, uneori cu noroi, iar un plan B devine util. În toate anotimpurile, însă, sentimentul că ești propriul tău șofer al zilei, cu pauze la belvederi și cu scurte abateri către o cascadă auzită din depărtare, rămâne același.
Cazuri în care merită fără dubiu
Dacă pleci cu familia și ai echipament pentru drumeții, poate și un scaun de copil, o mașină închiriată îți face viața simplă. Dacă ești fotograf sau îți place să vânezi lumini, nu vei prinde soarele care iese dintre brazi așteptând într-o stație. Dacă vrei să faci un circuit cu mai multe baze, o noapte la Beliș, una la Arieșeni, încă una în zona Padiș, mașina este firul roșu care leagă totul.
Chiar și pentru un cuplu sau un grup de prieteni, bucuria de a opri la o brutărie într-un sat sau de a coborî pentru a întreba un localnic despre o potecă nu se compară cu o cursă contra-cronometru după un microbuz.
Când poate fi mai înțelept să nu închiriezi
Dacă stai doar în Cluj și ai o singură ieșire scurtă, poate spre Cheile Turzii sau o plimbare până la Mănăstireni, transportul local sau un transfer organizat pot fi suficiente. Mai ales dacă nu te simți confortabil la volan pe drumuri înguste, cu serpentine care apar după un deal, cu sate în care animalele traversează drumul fără preaviz.
Nu știu exact dacă e așa pentru toată lumea, dar sunt oameni pentru care relaxarea adevărată înseamnă să nu conducă deloc. În cazul lor, un ghid local sau o excursie cu plecare din oraș poate fi un dar, nu o limitare. E bine să-ți cunoști ochiul și mâna pe volan, la fel cum îți cunoști rezistența pe potecă.
Când ridici mașina, fă-ți două minute pentru o verificare calmă. Uită-te la anvelope, la semnalizări, la nivelul combustibilului. Întreabă despre polița de asigurare, despre franșiză și despre ce se întâmplă în cazul unei pene. Nu e paranoia, e maturitate. În Apuseni, semnalul pe telefon e uneori capricios, iar o mică problemă tehnică se rezolvă mai ușor dacă ai numărul potrivit salvat și dacă știi exact ce ai în contract.
Ține la îndemână apă și un mic pachet cu gustări, nu pentru că ești departe de civilizație, ci pentru că e plăcut să te oprești pe marginea unui drum, să te așezi pe o piatră și să muști dintr-un covrig în liniștea care te îmblânzește.
Nu uita de combustibil. În zonele turistice sunt benzinării, dar nu la fiecare cotitură. Alimentează în Cluj sau în orașele mai mari din drum și îți vei mulțumi mai târziu. Când ajungi pe rute secundare, condu cu blândețe. Drumurile sunt, în mare, bune, dar porțiuni de pietriș sau de asfalt peticit apar, ca niște riduri firești pe un chip iubit. Un pic de răbdare păstrează suspensia întreagă și îți păstrează și buna dispoziție.
Autenticitatea drumului și micile întâlniri care rămân cu tine
În Apuseni, drumul nu e doar mijlocul către o destinație, e o parte din poveste. Mi se pare că cele mai frumoase întâmplări apar din nimicuri: treci printr-un sat la prânz, când aburul laptelui iese pe geamul unei bucătării, și vezi cum se adună oamenii la o poartă. Între Cluj și primul tău popas, o să tot ai tentații. Un leagăn cu vedere la apă, o biserică mică pe un deal, un indicator care anunță o peșteră.
Cu autobuzul, aceste tentații trec ca niște fotograme prea rapide. Cu mașina, devin opriri și amintiri. Aici cred că stă, de fapt, avantajul. Nu atât în preț, cât în felul în care reușești să-ți păstrezi setea de drum deschisă și disponibilă.
Hai să fim sinceri, în cele mai multe situații e mai avantajos să închiriezi o mașină în Cluj pentru excursii în Apuseni. Te scutește de sincronizări obositoare, îți dă ritmul propriu și te apropie de locurile care se arată celor care au răbdare să iasă de pe drumurile principale.
Există și cazuri în care transportul public sau un tur organizat au sens, mai ales dacă vrei să te odihnești total sau dacă planul tău e simplu și fix. Dar Apusenii, cu văile lor domoale, cu satele de lemn și cu drumurile care se lasă descoperite, se savurează cel mai frumos când ai libertatea de a te abate. Iar libertatea asta încape perfect într-o cheie, un rezervor pe jumătate plin și o hartă desenată cu creionul pe marginea unei mese de lemn.
Din ce am observat eu, odată ce încerci varianta asta, greu te întorci la orare, conexiuni și alergătura după un microbuz. Cum să nu alegi asta, măcar o dată?
